vineri, 15 mai 2009

Părintele Gheorghios Metallinos: „colaboratorii preotului paroh sunt de fapt şi de drept prezbitera şi copiii lui”

Cu aceste rînduri, scrise de părintele Gheorghios Metallinos, care este decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Atena, deschidem o nouă rubrică a blogului nostru. Ea se va chema slujirea preotesei văzută de preoţi şi va încerca să creioneze un profil al preotesei, din prisma celor care trăiesc zi de zi cu o preoteasă. Cu alte cuvinte, vom încerca să aflăm răspunsul la întrebarea: „Ce aşteaptă preotul de la preoteasa lui?” De aceea, îi rugăm pe toţi cei care sunt interesaţi de acest subiect să ne scrie părerea lor, chiar dacă vor dori ca numele să le rămînă necunoscut. Vă mulţumim.



"De colaboratorii preotului paroh ţin de fapt şi de drept şi prezbitera şi copiii lui. Persoanele familiei lui pot juca un rol important în viaţa parohiei, fireşte nu cu tendinţe de nepotism, ci de colaborare smerită. Chiar şi numai prezenţa lor lîngă preotul paroh poate fie să ajute lucrarea lui, fie să o distrugă.


Înainte de toate prezenţa prezbiterei. Dacă este credincioasă şi luminată va constitui o forţă importantă pentru lucrarea personală. Altminteri, va fi primul „scandal” al parohiei. La fel de scandaloasă va fi prezenţa ei şi cînd ar vrea să intervină în toate, fără să aibă calităţile corespunzătoare. Cuminţenia şi evlavia ei sunt lucrurile de care are nevoie parohia. Cînd are şi harisme concrete, poate să le dezvolte cu smerenie şi cu blîndeţe. Nu ştiu de ce, atunci cînd mă refer la rolul prezbiterei, îmi vine neîncetat în minte prezenţa Maicii Domnului în Biserica veche. În tăcerea ei inspirată, Maica Domnului era lumina credincioşilor şi mîndria lor. Dacă avem în vedere că soţiile sfinţilor, ca aceea a Sfîntului Grigorie al Nyssei (Theosevia), au înaintat de la viaţa căsătorită la o viaţă de feciorie şi au slujit Biserica în calitate de diaconiţe, înţelegem şi care ar putea fi misiunea prezbiterei din parohie.


Copiii clericului sînt modelele celorlalţi tineri. Cunoscuta expresie „copil de popă” arată cîte greutăţi sînt în acest spaţiu. De multe ori preotul paroh trebuie să lupte cu greutăţile propriului său spaţiu familial, „duşmanii omului fiind casnicii lui” (Mt: 10 -36). Şi atunci credincioşii au nevoie de multă înţelegere ca să poată depăşi astfel de provocări".


Fragmente din cartea Parohia. Hristos în mijlocul nostru de părintele Gheorghios Metallinos, Traducere p. prof. Ioan I. Ică, Deisis, Sibiu, 2004




Niciun comentariu: