"Nu cred în modele, ci în diversitate, dar pot să vorbesc despre experienţa mea dacă plecăm de la gândul acesta."
- Bucurie, draga mea, şi bine te-am găsit!
- Mulţumesc! E un prilej de bucurie, într-adevăr, că ne putem găsi astăzi prin atâtea mijloace, şi totuşi..., vorba poetului, ne întâlnim atât de rar.
- A rînduit Sfînta Treime să fii prima preoteasă care a acceptat să poarte un dialog despre slujirea preotesei. Aceasta şi pentru că, încă de la început, cînd ideea cu interviurile luate preoteselor era doar în stadiul de proiect, tu ai răspuns imediat că eşti de acord să ne ajuţi în acest demers. Şi îţi mulţumesc.
- Am acceptat fără ezitare numai din consideraţia pe care ţi-o port şi din încrederea în gândul bun care te călăuzeşte în tot ce faci. Altfel, ţi-am spus de la bun început că nu cred în modele, ci în diversitate, dar pot să vorbesc despre experienţa mea dacă plecăm de la gândul acesta.
- Pentru început, o să te rog să te prezinţi – atît ca preoteasă, cît şi ca soţie, mamă şi femeie.
- La master, în cadrul unui seminar, ni s-a cerut să ne prezentăm în patru cuvinte. Atunci m-am gândit că cel mai important lucru pe care trebuiau să îl ştie cei peste o sută de colegi era faptul că sunt preoteasă. Era ca o profesiune de credinţă. Am remarcat o altă colegă care a avut nevoie doar de două cuvinte: Sunt învăţătoare!
Revenind la tulburătorul adverb românesc totuşi, totuşi cea mai mare parte din timpul şi din gândurile mele este dedicată şcolii. Lecţii, bibliografii, articole şi concursuri, activităţi extraşcolare etc. Poate pentru că am impresia că asta ştiu să fac cel mai bine, asta mă împlineşte, mă face să mă simt apreciată şi iubită. Aici joc pe teren propriu.
Şi totuşi, cei mai valoroşi pe lumea asta sunt copiii mei! Mă mângâie gândul că ei mă înţeleg. Şi cele două mame ale mele mă înţeleg şi au preluat sarcinile gospodăreşti. Nu ofer un model de vieţuire nimănui. Aşa e la noi.
- Ţi-a fost frică la începutul slujirii ca preoteasă că nu vei putea să îl ajuţi pe soţul tău şi pe comunitatea eclezială căreia i-aţi fost încredinţaţi?
- Nu mi-a fost frică nicio clipă, dar asta a venit din neştiinţă, nu mi-am dat seama la ce mă înham, şi cine zice că a ştiut dinainte, teamă mi-e că nu înţelege nici acum. Împlinirile, reuşitele vin cu harul lui Dumnezeu, jugul Lui este bun şi sarcina Lui este uşoară dacă eşti sincer cu tine însuţi. Râdea odată părintele Cleopa şi spunea: Ce, mă, voi sunteţi cei care îi aduceţi pe oameni la Biserică? Cam despre asta e vorba.
- Care crezi că sînt calităţile definitorii prin care o preoteasă poate să slujească alături de soţul ei?
- O preoteasă, ca orice soţie de altfel, trebuie să fie un partener pentru soţul ei, chiar şi în discuţii teologice. Văd preoteasa (dar şi femeia) de azi ca pe o persoană foarte cultivată, în primul rând. N-aş vrea să şocheze acest în primul rând pe cei care se aşteaptă ca în primul rând preoteasa să fie credincioasă. Asta ar fi supratema discuţiei.
- Crezi că o preoteasă trebuie să fie un consilier, un psiholog pentru femeile din parohie?
- Dacă a fi consilier sau psiholog înseamnă a da un sfat atunci când îţi este cerut, da, o preoteasă ar fi bine să poată da o povaţă dreaptă. În rest, mi se pare infinit mai important să fii tu însăţi întruparea poveţelor tale.
- Ai un model de preoteasă? Dacă da, te rog să ne spui ce te-a impresionat cel mai mult la această preoteasă.
- A venit momentul să mă contrazic pe mine însămi în ce priveşte poziţia faţă de modele. Da, am un model de preoteasă, doamna Felicia Olaru din Vatra Dornei, în casa căreia am stat un an în gazdă, eu fiind profesor debutant la un liceu din zonă. Ar fi trecut de optzeci de ani, dar s-a stins, Dumnezeu s-o odihnească! Bucovineancă, profesoară de franceză, avea un simţ al umorului năucitor. Cred că acum este bucuria, surpriza şi buna dispoziţie a îngerilor din cer. Lidia Stăniloae, care îşi petrecea vacanţele cu familia în casa ei, îşi aminteşte de umorul savuros al preotesei şi o pomeneşte în cartea dedicată tatălui său. Şi îşi venera soţul, pe care nu l-am cunoscut pentru că murise cu mult timp în urmă, dar a cărui dragoste îi încălzea încă inima.
- Cum ai reuşit să „împaci” atît de bine şi de uşor – cel puţin aşa pare din exterior – cele două planuri ale existenţei: familia şi profesia?
- La întrebarea asta ar trebui să răspundă cei trei copii ai mei, care deşi învaţă la aceeaşi şcoală, unde predau şi eu, nu mă văd deloc, atunci când mă caută nu mă găsesc, iar când mă găsesc sunt ocupată cu altceva; la serbări, festivităţi, premieri etc. nu sunt lângă scenă să-i aplaud şi să le fac poze. Cei care nu lucrează într-o şcoală mă pot întreba de ce. Când vin acasă, caut cuibul de linişte, căldură şi răsfăţ. Ei ştiu şi asta, respectă şi asta. Dar sunt cea mai bună mamă din lume, pentru că aşa sunt născute mamele să fie, aşa sunt ele născute de către copiii lor (iertare pentru figurile de stil, defect profesional, simţi câteodată că nu-ţi mai ajung cuvintele).
- Care a fost momentul cel mai important în care ai simţit că ai reuşit să îl ajuţi pe părintele tău?
- Trebuie să mă gândesc mult pentru a răspunde la asta! Nu ştiu care a fost cel mai important, dar ştiu că în fiecare zi sunt momente în care părintele are nevoie de un sfat sau numai de o confirmare, de încurajare sau de liniştire, de odihnă sufletească şi de iubire. Neliniştit este sufletul meu până îşi va găsi odihna în Tine, spunea Fericitul Augustin. Eu încerc să-i dăruiesc odihnă şi cred că aşa ar trebui să facem toţi, unii cu alţii.
- Ştiu că în curînd veţi avea hramul Bisericii de sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Cum te pregăteşti pentru ca acest eveniment duhovnicesc din viaţa parohiei să fie la fel de frumos organizat ca în anii trecuţi?
- Anul acesta, de hram, îl aşteptăm pe IPS Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, astfel că bucuria noastră va fi mai mare. Se vor sfinţi lucrările de restaurare a bisericii în anul când ea împlineşte 210 ani de la sfinţire, se va binecuvânta noul sediu al Protopopiatului, se va inaugura muzeul amenajat la mansarda Protopopiatului. Va fi o încununare a muncii tuturor şi a părintelui în primul rând. Ne pregătim încă de anul trecut, cu mic cu mare, fiecare aducându-şi obolul pe potriva lui.
- Mulţumesc foarte mult pentru dragoste şi pentru deschiderea sufletească şi Îl rog pe Domnul nostru Iisus Hristos să te ocrotească şi să îţi dea putere în această slujire!
- Amin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu