miercuri, 1 august 2012

Soţii de preot din SUA, despre slujirea preotesei (2): Cât de mult se schimbă viaţa după hirotonia soţului?


În ce fel este afectată viaţa unei preotese de momentul hirotoniei? Oare preoţia soţului ei o obligă să-şi schimbe traiul de până atunci, de exemplu să adopte un anumit cod vestimentar sau să-şi schimbe stilul de viaţă?
Matushka Mary: Ar trebui să încep prin a menţiona că tatăl meu este de asemenea preot ortodox, deci acest mod de viaţă îmi este familiar. Cu toate acestea, cred că pentru majoritatea soţiilor de preot, aspectele exterioare ale vieţii precum îmbrăcămintea şi stilul de viaţă nu sunt schimbate prea mult de hirotonire. Cod vestimentar nu există, cu excepţia unei dorinţe generale de a te îmbrăca mai simplu. Multe aspecte ale vieţii unei familii de clerici – precum participarea la mai multe slujbe, postul, pregătirea pentru Liturghie sâmbăta sau alte evenimente – sunt lucruri pe care, ca şi creştini, ne străduim cu toţii să le facem atât cât putem. Pentru o nouă preoteasă, ele devin, poate, mai importante în viaţa ei decât erau înainte. De o schimbare majoră poate fi vorba atunci când te afli dintr-o dată în centrul atenţiei. E nevoie de timp şi har pentru a învăţa că nu trebuie să fii timid sau să te întrebi ce gândeşte lumea despre un lucru sau altul.
De asemenea, am simţit într-adevăr  o schimbare privind aspectele interioare ale vieţii şi luptele mele spirituale. Soţul şi soţia sunt uniţi în mod sacru; ei sunt un singur trup. Deci, într-un mod mai greu de explicat, hirotonia soţului o afectează şi pe preoteasă. Am simţit mai mult har şi o încărcătură spirituală mai mare, dar nu aş putea descrie asta foarte concret. Ca şi preoteasă, simt că şi eu sunt chemată să slujesc, să mă rog pentru oamenii din biserica noastră, mai ales pentru copii, şi să trăiesc în conformitate cu Evanghelia cât de mult pot. După hirotonirea soţului meu, a avut loc de asemenea o adevărată schimbare la nivelul luptelor spirituale pentru amândoi. Războaiele spirituale sunt foarte reale, nu există doar în cărţi, iar diavolul urăşte preoţii. Simţim asta cel mai acut în perioadele de post, sâmbăta când încercăm să ne pregătim pentru Liturghia de Duminică, şi în zilele premergătoare sărbătorilor mari.

Matushka Katherine:  Cât mă bucur că aţi pus această întrebare! Când Părintele Eugene a fost hirotonit, am fost foarte fericită şi entuziasmată pentru el, dar nu m-am gândit că viaţa mea se va schimba prea mult. Oricum, soţul meu slujise în altar în toţi aceşti ani, şi hirotonia era pogorârea Sfântului Duh asupra lui, nu a mea. Totuşi, în ziua hirotonirii, am realizat că soţul şi soţia sunt cu adevărat una, şi că Sfântul Duh era şi în mine. M-am simţit ca şi când aş fi retrăit nunta noastră în acea zi.
Eu nu am un anumit cod vestimentar în afara bisericii şi nu cred că stilul meu de viaţă s-a schimbat. Poate viaţa mea ar fi fost foarte diferită dacă n-am fi trăit atât de mult în cadrul Bisericii – dar, sincer, nu mi-aş dori să fie altfel. Deşi uneori îi privesc cu nostalgie pe cei din jurul meu care nu sunt atât de legaţi de parohie, nu mi-aş trăda viaţa pentru nimic. Bineînţeles, când soţul tău este un membru al clerului, trebuie să îţi aminteşti mereu cine eşti şi ce reprezinţi. Cu toţii suntem oameni, dar cred că foarte mulţi laici ţin clerul şi familiile lor la un nivel diferit.


Preoteasa trebuie să aibă serviciu ?
Matushka Mary: Asta depinde  de situaţia financiară a parohiei. Bisericile din America sunt întreţinute prin donaţiile oamenilor care fac parte din parohie; acestea sunt completate prin activităţi de strângere de fonduri, precum festivalurile unde se vând piroshky (rulouri de pâine coaptă cu umplutură) şi alte preparate tradiţionale. Multe preotese muncesc pentru a suplimenta veniturile soţilor. Uneori când este necesar, de exemplu în parohii misionare noi, până şi preotul trebuie să deţină un al doilea loc de muncă, deşi nu este ideal şi e foarte greu pentru el, familie şi biserică.

Matushka Katherine: Sunt multe preotese care rămân acasă cu copiii, dar asta presupune de cele mai multe ori ca soţii lor (până şi preoţii, la fel ca şi diaconii) să mai aibă un loc de muncă în afara bisericii. Eu am fost destul de norocoasă să rămân acasă cu copiii mei aproape patru ani, dar toamna trecută m-am întors la lucru cu normă întreagă. Suntem totodată privilegiaţi deoarece, deşi soţul meu mai are un serviciu în afara responsabilităţilor sale parohiale, el lucrează pentru Sinodul ROCOR, deci nu trebuie să-şi facă griji când are nevoie să-şi ia liber pentru zilele de sărbătoare. Familia noastră este de asemenea norocoasă prin faptul că suntem asiguraţi financiar de locul de muncă al soţului, întrucât cele mai multe parohii nu au capacitatea de a asigura venitul clerului şi al familiilor lor.
(va urma)
Traducere de Petruţa Suciu, după

2 comentarii:

Andreea Tatiana spunea...

Doamnelor preotese, Sfanta Nona sa va fie model de sotie si preoteasa si sa mijloceasca pentru mantuirea noastra :)

Natalia spunea...

Andreea, mulţumim de urări şi gândurile bune! Amin!