duminică, 20 ianuarie 2013

Întrebări. 2 Cum e să fii preoteasă azi?

Continuăm seria întrebărilor lansate aici, cu aceeaşi rugăminte de a ne împărtăşi din gânduri şi experienţă, pentru ajutor şi sprijin reciproc, pentru întărire.
A doua întrebare ar fi:
Cum este să fii preoteasă azi? Care vi se par cele mai dificile provocări?

Aşteptăm răspunsurile la comentarii.



Cu drag în Domnul nostru,
Natalia

15 comentarii:

preoteasa Maria spunea...

http://ascultatoarea.blogspot.ro/
pentru ca am scris mult si nu mi-a fost acceptat textul caci era prea mare am hotarat sa postez raspunsul pe blogul personal si sa postez aici doar linkul.

Natalia spunea...

Bine ai venit, Maria, mă bucur că întrebarea a fost inspiratoare. Mulţumim de împărtăşire şi de evocările tale. O să pun aici linkul complet, ca să rămână valabil şi după ce vei mai posta alte articole pe blog:

http://ascultatoarea.blogspot.ro/2013/01/cum-este-sa-fii-preoteasa-azi.html

Mă bucur de tine şi de familia voastră frumoasă, Domnul să vă dea toate cele de folos spre mântuire!

Anonim spunea...

Si eu am apreciat raspunsul Mariei si subscriu la precizarile ei. Pentru a nu repeta cele deja afirmate de Maria, am sa completez numai cate ceva din experienta mea de pana acum. Dorind sa fii deschis cu toata lumea, sa nu faci diferente in functie de avere, nume si etnie, poti starni gelozia unora care doresc "exclusivitate" in "prietenia" cu familia preotului. Ori tocmai ca o prietenie reala, sincera si autentica este in opinia mea, imposibila in parohie, atata vreme cat vrei sa fii echidistant. Apoi, orice dorinta de a aduce ceva nou (infiintarea unui cor, ajutorarea unor elevi in abandon scolar, infiintarea unei asociatii filantropice, savarsirea unor slujbe ca de ex, sambetele mortilor, care nu erau in traditia locala), se loveste in prima faza de o atitudine rezervata, de argumente de genul: "noi asa ne-am pomenit, la noi nu se facea asa.." si trebuie multa consecventa si perseverenta chiar si pentru micile schimbari. O alta situatie delicata este atunci cand zilnic esti asaltat la casa parohiala de cei care cersesc si care stiind ca esti preot-preoteasa, sunt cu atat mai insistenti si indrazneti. Este greu sa ai sange rece, sa faci o selectie pt ca nu ai cum sa ii ajuti pe toti si pentru unii nu un astfel de ajutor este util, si concomitent, sa te culci seara impacat cu decizia ta. As putea continua, dar se lungeste prea mult comentariul, poate ca inspirata si de alte raspunsuri, voi reveni! Un gand bun tuturor, Psa. Cristina

Slujirea preotesei spunea...

E greu şi e uşor, e bucurie şi e tristeţe, e nădejde şi deznădejde... Cred că e la fel de frumos şi de dificil cum era acum 10, 100 sau 1000 de ani, numai că situaţiile, noi, oamenii, sînt/em diferite/diferiţi. Provocările sînt legate cu certitudine de lupta cu mine însămi ca om, cu dorinţa de a fi mai bună, cu mentalitatea şi cu oamenii din parohie. De pildă, o doamnî vine şi cere sfatul într-o problemă. imediat, trebuie să te gîndeşti că nu eşti duhovnicul ei şi să o întrebi ce i-a spus părintele pe tema asta. Dacă ea îţi spune răspunsul părintelui, atunci trebuie neapărat să spui şi tu la fel, chiar dacă te-ai fi gîndit la altă soluţie. Mie mi s-a întîmplat să nu ştiu că părintele îi răspunsese deja şi, în momentul în care mi-am spus părerea, doamna a spus că părintele îi zisese altceva (: I-am spus deci, să facă ceea ce îi spusese părintele. Nici pînă azi nu am înţeles de ce m-a întrebat şi pe mine, de vreme ce primise sfat duhovnicesc.
preoteasa Eufemia

Preoteasa Alexandra spunea...

Mie mi s-a parut dificil sa multumesti pe toata lumea si mai ales sa castigi increderea oamenilor. Intotdeauna se va gasi cineva care sa inteleaga gresit un gest de-al preotului sau al familiei acestuia, sau sa caute sa se evidentieze in ochii preotului, asa cum spunea si preoteasa Cristina. Intr-adevar oamenii unor ispitesc, vor sa verifice, pun la incercare preotul si familia lui, cum a observat preoteasa Eufemia. Uneori avem de "inghitit" in sec replici taioase, lipsite de respect. Este greu sa ne smerim cu adevarat si sa spunem in sinea noastra sincer ca nu meritam sa fim respectati. Asta mi se pare cel mai greu, sa nu pretinzi nimic de la nimeni, ci numai de la tine insuti. Uneori mai este greu ca trebuie sa apelezi la enoriasi pentru diferite lucrari administrative la casa parohiala si nu este comod sa fii la mana lor, mesterii de la oras nefiind la indemana usor. Este greu sa faci oamenii sa inteleaga ca prezenta preotului in parohie nu este pentru a se capatui familia acestuia, ci in interesul slujirii sale preotesti, la care participa si familia prin traiul zilnic acolo in teritoriu. Uneori oamenii privesc cu suspiciune preotul si familia acestuia, iar increderea se castiga in ani multi si indelungati si se poate pierde foarte usor, uneori fara sa faci nimic gresit. Viata in parohie este ca un pahar de clestar, se sparge foarte usor si trebuie pazit cu mare grija.

preoteasa Vasilica spunea...

dragele mele,
in ziua de azi estefoarte frumos safii preoteasa daca familia este prioritatea noastra si nu cariera sau mai stiu eu ce lucruri lumesti apara....insa cea mai dificila provocare pare a fi MODA,care din pacate adoptata si inteleasa nepotrivit poate sminti foarte multa lume mai ales daca vorbim de mediul rural. apreciez preotesele care se ingrijesc, insa excesul ma afecteaza si nu pot face nimic. dragostea fata de Domnul nostru si familie sunt multmai puternice decat oricare dintre asa numitele provocari!
ganduri bune! psa Vasilica

Taifas Veronica spunea...

Doamne ajuta!
Pentru mine,cea mai grea perioada a fost cea de acomodare.Prima parohie,oameni straini,noi eram putin dezorientati cu trei copii mici...au trecut 4 ani de atunci,am izbutit cu ajutorul lui Dumnezeu si cu numeroase palme primite de la "prieteni" .La inceput toti te cauta,te ajuta,te sfatuiesc,dar scopul lor este altul...te urmaresc mai ceva ca detectivii,iti analizeaza fiecare gest,fac analiza fiecarui cuvant pe care il spui in public,iti critica inclusiv modul in care iti educi proprii copii apoi te calca in picioare iar tu ,nu poti decat sa taci,sa-ti musti limba cat poti,sa rabzi toate umilintele de dragul lui Hristos.Dar... bucuriile noastre ei nu le pot intelege.In ziua de azi suntem priviti ca exceptie nu ca exemplu!!!
Tot ce conteza este sa nu ne pierdem nadejdea,sa ne rugam pentru intarirea in credinta pentru ca Domnul le randuiste pe toate.Sa auzim de bine.Preoteasa Veronica,sat Velt

preoteasa Vasilica spunea...

tare mult mi-am dorit sa va povestesc o alta mare dificultate pe care o intalnesc ca preoteasa....langa biserica noastra avem doua magazine, iar de cele mai multe ori, indiferent daca gasesc ceva sau nu la cel care este din parohie la noi mi se reproseaza ca merg sa cumpar de la cei din parohia vecina( sunt doua parohii in satul Radaseni, jud. Suceava), si atunci ce-i de facut??? pt ca efectiv stau si se uita pe geam .....e tare greu insa asta este trebuie sa-i impac pe ambii!! voi ce ati face???
va facem doriri de bine!
preoteasa Vasilica

Preoteasa Alexandra spunea...

@preoteasa Vasilica

Din acest motiv noi am refuzat sa cumparam produse de la enoriasi, pentru a nu crea invidie intre ei si pentru a nu avea discutii asupra banilor. O singura data am incercat sa cumparam branza mai multa de la un producator local care este enorias si a spus ca nu vinde la preot, adica da de pomana daca are ceva de dat dar nu vinde. Am decis sa nu solicitam niciodata contra cost produse, desi unii nu ne-au inteles cum de nu avem abonament la lapte de tara si mergem la piata la oras. Dar la magazinele din sat nu ne-am pus niciodata problema ca s-ar supara cineva daca nu luam de la el. Oricum aprovizionarea o facem in oras...E foarte greu sa multumesti pe toata lumea si cred ca uneori oamenii sunt banuitori degeaba, nu poate preotul acuma sa se justifice pentru orice lucru cumpara.

preoteasa Vasilica spunea...

ma bucur tare ca v-am intalnit aici si as vrea sa va intreb si eu ceva pe dvs doamnelor preotese:
Care sunt criteriile dvs pentru alegerea numelui copilului? va multumesc!
numai bine!
Psa Vasilica

Anonim spunea...

Confirm si eu paradoxul de a locui la tara, intre producatori de alimente naturale si sanatoase, dar a fi nevoit sa facem cumparaturile la oras, la supermarket. Acelasi lucru ni se intampla si noua, oamenii nu vor sa cumparam de la ei, se jeneaza sa vanda preotului, prefera sa dea ei cate ceva din cand in cand, insa asta nu asigura nevoile constante ale familiei. Ne ajta faptul ca dispunem de o gradina destul de mare, unde cultivam singuri legume. Psa. Cristina.

Slujirea preotesei spunea...

Dragă preoteasă Vasilica,
nu ştiu ce răspuns să dau la prima întrebare. Mi se pare că eşti într-o situaţie foarte dificilă. Primul gînd a fost să îţi spun să nu mai cumperi de la nici unul dintre magazine. Dar, mă gîndesc că e imposibil să reuşeşti să faci toate cumpărăturile de la oraş. Plus că poate e distanţa mare pînă la oraş. Apoi, m-am gîndit să încerci să faci cu rîndul: o dată mergi la unul şi următoarea dată la celălalt. Iar ultimul gînd ar fi să faci ce poţi, să încerci să te ajuţi pe tine însăţi, că orice ai face, oamenii tot au ceva de comentat. Domnul să te lumineze!

Iar răspunsul la următoarea ta întrebare ţi-l scriu mai jos, la următorul link:
http://ortodoxiesiviata.blogspot.ro/2012/05/nume-de-sfinti-pentru-copiii-nostri.html
Cu nădejdea că te-am ajutat puţin, te îmbrăţişez în Hristos,
preoteasa Eufemia

preoteasa Vasilica spunea...

va multumesc tare mult ca mi-ati raspuns...am citit lista numelor de sfinti si cu bucurie ma incadrez acolo ca sa zic asa, am o fetita de 2 ani TAISIA, si cu dragoste si nadejde la DOMNUL, il asteptam de mult pe IOACHIM sau poate pe NECTARIA, asta TATAL din cer hotaraste! as vrea sa mai precizez ca si ANISIA SI SOFIA ne sunt foarte apropiate, intrucat avem 2 finute numite asa!
cu respect pt bunavointa dvs psa Vasilica!

Natalia Corlean spunea...

Dragele mele,
sunt cam lipsită de inspiraţie la această întrebare, deşi eu am pus-o.:)
Cred că cea mai mare provocare mi se pare a fi... eu însămi. Din toate situaţiile îmi dau seama că mai am mult de lucru la mine. Că dacă eu aş fi altfel - m-aş ruga mai mult, aş reuşi să Îl chem pe Domnul în fiecare moment al vieţii mele, să Îi cer să îmi "şoptească" El ce să spun, cum să fac – lucrurile ar fi mult mai bune.
Însă nădăjduiesc, încerc să nu rănesc, să iubesc mai mult... Încerc.
Pomeniţi-mă şi pe mine în rugăciunile voastre, Domnul să vă binecuvinteze!

Andreea spunea...

Doamne ajuta!
Sa stiti dnelor preotese ca mult am invatat din experientele dvs relatate aici si cand m-am lovit de ele am stiut ce sa fac. va multumesc!
Cea mare provocare este insusi faptul de a fi preoteasa!
La noi a randuit Dumnezeu sa fim in diaspora, e si frumos dar e si greu!
Fiind tineri si deschizand o noua parohie in zona, ne-am lovit si noi si inca ne lovim de lipsa de incredere a oamenilor. Alt lucru la care nu ma asteptam este ca de fiecare data cand mergem la cumparaturi romanii nostri se uita ciudat la pr, dar ne-am obisnuit :)
Alta provocare sunt acele doamne care baga in gura copilului tau sugar, napolitane si alte alimente care mai de care mai ˇsanatoaseˇ, cred ca de acest lucru se lovesc si alte mame.
E greu sa-i strangi pe oameni pentru a fi o comunitate, pt a se darui unii altora, e provocare fiecare zi inceputa dar cu nadejde la Domnul si cu gandul la El mergem inainte.
Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. (Ioan 15,18) ...Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi. (Ioan 15, 20)