vineri, 15 februarie 2013

Întrebări: 3. Cât de mult se schimbă viaţa după hirotonia soţului?

Următoarea întrebare din seria celor lansate aici:

În ce fel este afectată viaţa unei preotese de momentul hirotoniei? Oare preoţia soţului ei o obligă să-şi schimbe traiul de până atunci, de exemplu să adopte un anumit cod vestimentar sau să-şi schimbe stilul de viaţă?

Aşteptăm răspunsurile despre cum vi s-a schimbat viaţa după hirotonia soţului la comentarii.

Celelalte întrebări de până acum:

15 comentarii:

preoteasa Maria spunea...

Observ că doamnele preotese sunt mai smerite şi nu au îndrăzneala să ne împărtăşească din experineţele lor...
Hirotonia soţului întru preot este unul din acele momente unice din viaţa unui cuplu. Şi cu siguranţă nu poate fi vorba de vreo afectare, toate aceste evenimente se rezumă la păstrarea stilului de viaţă sau de ce nu la schimbarea lui sau chiar îmbunătăţire. Şi dacă faci o schimbare de stil, deşi nu ar trebuie, căci ideal ar fi să fie o îmbunătăţire a lui, însă dacă totuşi este făcută schimbarea indiferent care este gradul ei, este făcută cu dăruire şi multă dragoste şi nu din obligaţie, ci din inimă.

Preoteasa Alexandra spunea...

Din pacate eu nu prea am observat schimbari la mine dupa hirotonia sotului, decat faptul ca nu am facut multe lucruri asa cum ar fi trebuit, dar bucuria ca sotul meu este preot mi-a umplut sufletul foarte mult. Asta este singura schimbare pe care am observat-o, ma bucur foarte mult ca sunt preoteasa dar ma si tem ce raspuns voi da inaintea lui Dumnezeu la judecata.

Anonim spunea...

In cazul nostru, hirotonia a fost la scurt timp dupa cununie si din prima zi in care l-am cunoscut pe sotul meu am stiut ca vocatia lui este de a fi preot. Dumnezeu a ingaduit aceasta si pot afirma ca in ceea ce oriveste relatia dintre noi, hirotonia nu a adus o schimbare majora. De asemenea, desi a fost inaltator, emotionant si chiar cutremurator momentul juramantului pe care amandoi l-am depus la hirotonie, schimbarile din viata noastra au venit si vin cu fiecare noua zi trainta efectiv in parohie. Asadar, maturizarea in preotie si parohie ne modeleaza pe mai departe, si slavim pe Dumnezeu ca nu este o modelare artificiala, impusa, ci un proces natural. Daca am trece prin filtrul gandirii fiecare gest, fapta sau stilul vestimentar am obosi si ne-ar sustrage de la alte lucruri importante. Acestea se suprapun peste un fel de a fi compatibil cu liniile generale ale familiei si vietii preotesti si au un firesc necesar. Psa Cristina.

Anonim spunea...

http://vremurivechisinoi.blogspot.ro/2013/01/pr-arsenie-papacioc-cuvant-despre.html

Psa Cristina

Natalia Corlean spunea...

Cristina, mulţumesc mult! Foarte fain cuvântul!

cristina roman spunea...

Am citit experienta unei tinere preotese din Rusia despre viata dupa hirotonia sotului. Link ul, aici:
http://www.ortodoxia.md/articole-si-publicatii/6717-matusca-si-broboada

Psa Cristina

Anonim spunea...

Eu sunt putin speriata de noua misiune in sensul ca acum toata lumea da buzna la casa parohiala cand nici nu ma astept.
Fiind preot nou in sat vin tot felul de oameni cu diferite probleme chiar daca parintele nu e acasa. Ce ma sperie mai tare e ca nici nu bat la usa, numai ma trezesc cu ei in casa.
Altii vin la cersit iar apoi aud tot felul de discutii ca la ala i-a dat mai mult si nu merita si mie nu mi-a dat atata.
Voi cum procedati in astfel de cazuri?

Anonim spunea...

http://raromecatona.blogspot.ro/search?q=usa+casei

Un posibil raspuns pentru intrebarea din 5 martie, despre parohia la tara. Adriana

Natalia Corlean spunea...

Dragă preoteasă,
depinde mult de zonă şi parohie. Noi am adoptat, încă de la început, poarta încuiată. Avem sonerie, desigur. Dar suntem în Ardeal, unde oricum oamenii nu năvălesc chiar brutal în intimitatea celorlalţi şi poarta încuiată se practică şi la alte familii din sat, în special unde sunt bătrâni singuri.
Dar în alte zone cred că este "inadmisibil" să procedezi aşa :).
E nevoie însă să găseşti metode de a proteja intimitatea familiei. Cu rugăciune, cu sfatul duhovnicului şi cu iubire (şi pentru enoriaşii băgăcioşi, dar şi pentru ai casei).

Natalia Corlean spunea...

În ceea ce priveşte schimbarea vieţii după hirotonia soţului, pot să vorbesc de două feluri de schimbări: spirituale şi materiale.
Spiritual pot să spun că a însemnat pentru mine conturarea unui sens al vieţii. Înainte nu îmi găseam locul (în învăţământ) şi eram parcă mereu nemulţumită, nu înţelegeam ce e cu viaţa mea :).
Material au fost schimbări drastice - de la oraş la ţară, de la comoditatea apartamentului de bloc la greutatea ţinerii unei case, de la confort şi căldură la frig şi toaletă în curte etc. Însă Dumnezeu, Cel care poartă de grijă şi ultimului fir din cap, a transformat toate aceste greutăţi în binecuvântare, înlăturându-le, cu timpul, pe cele care erau peste puterile noastre. Aşa că astăzi cu greu ne mai putem închipui viaţa la oraş şi dăm slavă lui Dumnezeu pentru toată rânduiala Lui cea minunată.

Anonim spunea...

Buna seara, dupa hirotonia sotului meu viata s-a schimbat foarte mult in bine din punct de vedere dhuovnicesc si nu numai. Este o schimbare in bine pentru ea. Ce este mai frumos in viata decat a te jertfi pentru sfanta biserica, sot, familie....

Anonim spunea...

Doamne ajuta! Ne-am adaptat ritmului vietii la tara, ceea ce n-am reusit sa inteleg, nici acum, dupa 8 ani, este rautatea gratuita, pe care am resimtit-o din partea oamenilor locului.... dar acestea trec... cu iubire de oameni... trec... Aveam, in casa si curte, bucatica noastra de rai....pana cand, din indiferenta semenilor ce poarta halate albe, fiica noastra, Maria, a plecat cu ingerii la 5 anisori si 3 luni, lasand acasa un fratior de 2 anisori, Stefan, si, Doamne, de 3 ani tot ii raspund la intrebari, si tot incerc sa-i minimalizez dorul de ea......multe s-au zdruncinat atunci.... multe... poate, cel mai mult increderea in oameni, care pana atunci nu cunostea limite... Curtea si casa ne-au ramas bucatica de rai, doar ca... impartita intre cer si pamant... Azi, suntem poate, mai puternici duhovniceste, in asteptarea vietii ce va sa vie.....

Natalia Corlean spunea...

Domnul să vă dea mângâiere și această împărțire între cer și pământ să vă ajute să trăiți mereu cu nădejdea Învierii și a revederii.
Doamne, ajută!

Andreea spunea...

Doamne ajuta!
La noi au fost mai multe schimbari. Eu m-am mutat din tara, sotul fiind aici dinaintea mea, ce imi este inca greu, mutarea din capitala intr-un orasel in care daca nu ai masina nu poti rezolva mai nimic, ceea ce ma face sa depind de pr in foarte multe probleme ce tin de administrarea familiei, dar asta inseamna sa iau permisul de conducere cat de repede se poate.
La inceput imi era dificil sa gasesc materiale de pictura, dar intre timp m-a ajutat Dumnezeu si am gasit si magazine speciale, e adevarat, nu asa aproape cum le aveam in Bucuresti dar suficient cat sa ma administrez la o anumita perioada.
Alt lucru greu mi-a fost in primele luni in care am locuit in gazda, mi s-a intamplat sa intre peste mine o prietena a gazdei pe care o intalnisem de 2 ori in cateva luni...acum ma amuz dar atunci nu eram asa amuzata de intamplare, e tare bine ca familia pr sa aiba macar minimul necesar de intimitate.
Apoi, odata cu deschiderea parohiei, au aparut foarte multe responsabilitati, dar asta presupune o organizare mai optima a timpului.
Desi suntem in diaspora locuim intr-o zona cu ff multi romani, asta inseamna ca suntem mereu sub privirile lor, mi s-a intamplat si mie sa ma trezesc cu ei la usa, m-am obisnuit, iau totul ca atare, incerc sa pastrez ordine in camera de zi pt a nu le da motiv de judecata.
Din punct de vedere spiritual e o bucurie anume, e o bucurie a noastra indiferent de furtuni, de ispite, apoi bucuria slujbelor, caci sunt mai multe, lucrand acasa, pot sa-mi organizez timpul in functie de programul liturgic.

Andreea spunea...

..am uitat sa spun ca in toate micile sau marile ˇincomoditatiˇ care au aparut de-a lungul timpului, odata cu schimbarile aferente, am observat ca daca am avut rabdare a fost mai bine, mi-am pastrat linistea si Domnul a adus solutii pe care nici nu le imaginam posibile.