26 martie - prăznuirea Sfinţilor Montanus preotul şi Maxima, preoteasa lui

Biserica Ortodoxă Română cinstește la 26 martie pe Sfinţii Mucenici Montanus preotul şi soţia sa, Maxima, daco-romani, care au pătimit în anul 304, din porunca guvernatorului Probus în timpul împăratului Diocleţian. Pentru că nu a vrut să se lepede de Hristos, guvernatorul a încercat să-l înduplece pe Montanus prin soţia sa, Maxima. Dar aceasta, la fel de puternică în credinţă, s-a alăturat soţului ei, primind amândoi mucenicia după ce au fost aruncaţi în apa Savei. 

În cele ce urmează vă prezentăm mai multe informaţii referitoare la cei doi sfinţi extrase din volumul Sfinţi daco-romani şi români semnat de pr. Prof. dr. Mircea Păcurariu:

Sfântul MONTANUS preotul şi soţia sa MAXIMA

Între preoţii şi credincioşii care au îndurat moartea pentru Hristos în persecuţia lui Diocleţian se numărau şi preotul daco-roman Montanus şi soţia sa Maxima, din cetatea Singidunum (azi Belgrad), locuită pe atunci de strămoşii noştri daco-romani. Pătimirea lor este descrisă în diferite Martirologii. La începutul anului 304, când a început prigoana împotriva creştinilor, preotul Montanus s-a refugiat în cetatea Sirmium, din provincia Pannonia Inferior - azi Mitroviţa, nu departe de Belgrad -, unde îşi avea reşedinţa împăratul Galeriu, ginerele lui Diocleţian. Dar a fost arestat şi dus în faţa lui Probus, guvernatorul provinciei. Stând la judecată, preotul Montanus a răspuns cu îndrăzneală că este creştin şi că nu va aduce niciodată jertfe zeilor: „Eu am primit învăţătura să îndur mai bine chinurile decât, lepădându-mă de Dumnezeu, să aduc jertfă demonilor”. Fiind supus la chinuri, a rezistat cu aceeaşi tărie, spunând: „Mă aduc jertfă prin chinurile acestea Dumnezeului meu, Căruia I-am jertfit".

În fata acestei dârzenii şi stăruințe neînfricate în fata chinurilor, Probus a poruncit să fie adusă soţia lui Montanus, preoteasa Maxima, socotind că ea va fi mai slabă din fire şi îl va îndupleca să aducă jertfe zeilor. Dar, spre uimirea tuturor, a cerut şi ea să fie supusă la chinuri, voind să se facă astfel părtaşă la patimile Domnului. În felul acesta, toate încercările lui Probus de a-i abate din drumul pe care şi l-au ales singuri au rămas zadarnice. Drept aceea, a poruncit să fie înecaţi în râul Sava. Auzind de această hotărâre, fericiţii Montanus şi Maxima au grăit plini de bucurie: „Îţi mulţumim, Doamne Iisuse Hristoase, că ne-ai dat răbdare şi ne-ai găsit vrednici de mărirea cea veşnică".

Şi când au ajuns pe ţărmul râului Sava spre a fi daţi morţii, preotul Montanus s-a rugat astfel: „Doamne Iisuse Hristoase, Care ai pătimit pentru mântuirea lumii, primeşte sufletele robilor Tăi, Montanus şi Maxima, care pătimesc pentru numele Tău". Iar nelegiuiţii slujitori ai lui Probus le-au legat câte o piatră de gât şi i-au aruncat în râu. Valurile apelor au tras la mal trupurile lor sfinţite, pe care le-au îngropat după cuviinţă dreptmăritorii creştini care-i cunoscuseră.

În acest chip au primit cununile muceniciei preotul Montanus din Singidunum şi soţia sa Maxima, în cetatea Sirmium, în zilele împăratului păgân Diocleţian, la 26 martie 304. Se cuvine să ştim că Montanus este socotit ca fiind primul preot daco-roman cunoscut cu numele din istoria Bisericii noastre, ca şi soţia sa, amândoi având nume latineşti.

Sursa: basilica.ro